Există un sport complet, în care publicul e jucător cu mintea: snookerul.

Vechea zicere latină - Mens sana in corpore sano - care era cîndva raţiunea dintîi a mişcării sportive din România, fie ea de amatori, fie de performanţă, n-a mai fost citată de presa noastră, şi nu numai de cea specializată, de ani buni. Sînt convins că mare parte din gazetarii care au scris în transă, de zeci şi chiar de sute de ori, cuvintele briliant şi geniu nu ştiu nici ce-i briliantul şi nici faptul că, în toată istoria umanităţii, geniile nu s-au exprimat niciodată cu picioarele, cu pumnii şi cu nara.

Mă întreb, de aceea, cum trebuie să punem astăzi problema minţilor sănătoase, într-o dezbatere despre geniul clanurilor de suporteri şi despre cum ar fi mai propriu să fie el exprimat, cu petardele, într-o confruntare cu pietre şi bîte cu jandarmii, cu ce-i duce pe ei mai bine mens, cu băga-mi-aş şi mînca-ţi-aş, ori, şi mai intelectual, cu cuţitul şi cocteilul Molotov?

Ieri seară, n-am mai avut, ca să zic aşa, forţa interioară ca să mă uit la meciul din Piaţa Universităţii, mai ales că e aranjat ca să intre în prelungiri, iar ultraşii or să primească exact ce-au mai primit, o mustrare verbală sau una scrisă, ca pe vremea pionierilor indisciplinaţi. M-am uitat, în schimb, numai cu ochii şi cu mintea, la Mastersul de snooker de la Londra. Mă uit mai des la snooker decît la fotbal, fiindcă snookerul e unul din acele sporturi unde rezistenţa psihică vine înaintea celei fizice, iar mintea publicului e activă şi concentrată deodată cu a jucătorilor. Ce-i foarte deosebit la întrecerile de biliard e că mintea cere un antrenament de durată, trupul slujind acestui antrenament spiritual intens. Condiţia fizică e importantă, întrucît o finală mondială de 33 de partide e un infern pentru organism. Dacă un fotbalist ratează un 11 metri din cauza tensiunii interioare, un jucător de s