Între două demonstrații, pentru destindere, vă recomand memoriile crocodilului Tennessee Williams. M-am trezit strigând, în gând din fericire: Stelllaaa!
Încă din cuvântul înainte al autorului aflăm că pielea unui bătrân crocodil cum este el nu poate fi vizibil atinsă, crestată, decât de muchia tăioasă a unui diamant sau de puful unei păpădii suflat în aerul unei după-amieze de vară târzie. Din păcate însă, din biografia lui se poate ghici că pielea groasă de crocodil pe care pretinde că o avea, nu l-a ferit în totalitate de nefericire. Schizofrenia, boală care a chinuit-o pe sora sa (și de care devine suspect chiar el la un moment dat) și lupta cu ideile preconcepute ale unei societăți care îi accepta foarte greu homosexulatitatea l-au împins pe Williams spre consumul de alcool și calmante, iar combinația dintre cele două i-au fost fatale în 1983. Avea 70 de ani.
Întâlnirea scriitorului cu Marlon Brando, care urma să devină Stanley Kowalski (cel care strigă Stella din toți rărunchii) în filmul Un tramvai numit dorință s-a petrecut într-un fel exact cum mă așteptam să se petreacă. Nu știu de ce, dar mereu am avut senzația că Brando a fost unul dintre acei oameni care, pe lângă talentele actoricești, au o mulțime de alte calități dacă vreți – mai comune. Așa că nu m-a mirat deloc să aflu că a reparat atât instalația electrică, cât și canalizarea ranch-ului în care T.W. se afla în momentul audiției pentru piesă cu alți câțiva prieteni, neajutorați în fața dezastrului casnic. Fără ca cineva să i-o ceară. Și evident fără să facă mare caz de asta.
Una dintre cele mai amuzante relatări ale scriitorului este însă scena în care, după ce îl cunoaște pe Ernest Hemingway (cu o oarecare emoție deoarece se dusese vestea cum că Hemingway nu prea accepta homosexualitatea), acesta îl recomandă lui Fidel Castro. Odată ajuns în fața lui Castro, scriitorul are
