De ieri e clar: fanii Stelei vor umple din nou Naţional Arena (foto) la meciul cu Twente! Gigi Becali a anunţat aseară că toate biletele puse în vânzare pentru meciul cu olandezii din 16-imile Europa League s-au epuizat.
Imediat după transferul lui Pârvulescu, luat cu 700.000 de euro de la Mediaş, Gigi Becali a anunţat că-şi va recupera investiţia din banii luaţi pe biletele de la meciul cu Twente. Şi nu s-a înşelat! Tichetele pentru turul dublei cu Twente s-au dat ca pâinea caldă. Miercuri, în prima zi de la "deschiderea caselor" s-au vândut aproape 30.000. Joi seară, numărul a crescut undeva la 45.000, oficialii stelişti fiind anunţaţi de către cei de la Eventim că au mai rămas 6.000 de tichete, care se vor epuiza în câteva ore. "Când am auzit că s-au dat 30.000 în prima zi, am crezut că mă ia Teia la mişto!", a declarat, surprins, Gigi Becali.
Valentin Vasiloiu, managing director la Eventim, anunţase joi seară că: "nu avem voie să dăm date oficiale, însă, într-adevăr, interesul a fost foarte mare. E de aşteptat să rămână doar câteva bilete prin zone răzleţe ale stadionului". Ieri, fanii Stelei au epuizat şi celelalte tichete rămase.
850de mii de euro este reţeta financiară a meciului Steaua-Twente
700de mii de euro a costat transferul lui Pârvulescu la Steaua
De ieri e clar: fanii Stelei vor umple din nou Naţional Arena (foto) la meciul cu Twente! Gigi Becali a anunţat aseară că toate biletele puse în vânzare pentru meciul cu olandezii din 16-imile Europa League s-au epuizat.
Imediat după transferul lui Pârvulescu, luat cu 700.000 de euro de la Mediaş, Gigi Becali a anunţat că-şi va recupera investiţia din banii luaţi pe biletele de la meciul cu Twente. Şi nu s-a înşelat! Tichetele pentru turul dublei cu Twente s-au dat ca pâinea caldă. Miercuri, în prima zi de la "deschiderea caselor" s-au vândut aproape 30.000. Joi