UPDATE,ora 17,30- Cel puţin 121 de persoane au fost ucise la Kano, principalul oraş din nordul Nigeriei, unde au avut loc vineri seara mai multe atacuri coordonate şi schimburi de focuri, a declarat sâmbătă o sursă din cadrul Crucii Roşii nigeriene, informează AFP.
‘Ma multe organizaţii participă la evacuarea cadavrelor de pe străzi’, a afirmat sursa, care a cerut anonimatul. ‘Conform numărătorii noastre, până în prezent sunt 121′ de morţi, a adăugat aceasta.
O serie de explozii şi schimburi de focuri s-au auzit vineri în oraşul Kano, în nordul Nigeriei, vizând se pare comisariate de poliţie locale. Surse ale poliţiei nigeriene se tem că vor fi numeroase victime, transmit agenţiile de presă internaţionale.La începutul serii, în două cartiere rezidenţiale din Kano s-au produs în jur de 20 de explozii, care s-au succedat la mici perioade de timp. Între explozii au avut loc schimburi de focuri, iar locuitorii celor două cartiere, Marhaba şi Unguawa Uku, părăseau în grabă zonele ameninţate, fie la bordul automobilelor, fie pe motociclete. Cel puţin o persoană a fost rănită în cartierul Marhaba, a declarat un martor ocular, contactat telefonic de AFP. Kano este principalul oraş din nodul Nigeriei. În ultimele luni, în regiune au avut loc numeroase atacuri teroriste, atribuite sectei islamiste Boko Haram, însă până acum Kano nu fusese vizat.
Preşedintele Goodluck Jonathan a decretat la 31 decembrie stare de urgenţă, parţial în patru state din nordul Nigeriei, după un val de atentate, care în perioada Crăciunului au vizat mai ales biserici creştine, s-au soldat cu zeci de victime şi au fost atribuite Boko Haram
UPDATE,ora 17,30- Cel puţin 121 de persoane au fost ucise la Kano, principalul oraş din nordul Nigeriei, unde au avut loc vineri seara mai multe atacuri coordonate şi schimburi de focuri, a declarat sâmbătă o sursă din cadrul Crucii Roşii ni