La redacţia Arhivelor Olteniei, în 1922, a sosit o scrisoare semnată I.M. În ea se dădeau detalii legate de deschiderea spitalului public din Craiova.

Bănie. 12 iulie 1846. „Astăzi avurăm în Craiova o solenitate, carea mai mult de cât altele merita a se publica prin organul foilor publice: pentru că ea n’a fost vr’o ceremonie prescrisă, vr’o sărbătoare de porunceală, ci o adunare de bărbaţi bun simţitori la un lucru în adevăr folositor omenimei. Astăzi se pusă piatra de temelie la spitalul cel public al Craiovei. Pe lângă aşezăminte de creşterea tinerimei de ambe-secsele, pe lângă Biserici frumoase, pe lângă locuri publice de primblat care pe zi ce merge se tot înfrumuşeţează, pe lângă case măreţe al căror număr creşte din an în an, pe lângă echipage, proipturi de teatru şi altele, vedeai – şi nu este mult de atunci – vedeai – şi nu era frumos, - câte un ajuns de mâna sorţei tăvălindu-se pe lângă garduri -, câte-o văduvă nefericită cu sugaciul pe braţe lantezindu-se subt fereastra unui palat!“.

„Un adăpost dărăpănatei lor sănătăţi“

De mult se simţea nevoia unui aşezământ la Craiova, „în care şi clasa celor apăsaţi de soarte să găsească un adăpost dărăpănatei lor sănătăţi şi o căutare omenoasă la relele de care ei pătimesc mai curând şi mai adese ori de cât fii fortunei. Este adevărat şi merita a fi ştiut ca prin stăruinţa D. mare logofăt şi Cavaler Ioan Bibescu, ca de doi ani, supt privegherea Magistratului într’un local potrivit, s’a şi deschis un spital, în care un însemnat număr de scăpătaţi s’au căutat şi se caută gratis. Dar numai prin aşezământul, a căruia temelie s’a pus astăzi, se va putea respunde mai pe deplin datoriei, pe care societatea o are şi către fii săi şi cei nefericiţi“.

Încă de la ora 9.00, în acea dimineaţă de iulie 1846, „clerul bisericesc, dumnealor Prăzidenţii divanelor şi ai tribunalelor cu amploiaţii res