Nu ştiu exact cât de folositoare i-ar fi unei gospodine... Cartea de bucate a Lucreţiei Borgia.
Slavă Domnului că nu-i decât un volum subţirel!
Era o vreme când toate fetele voiau să aibă cartea lor de bucate. Azi le interesează cel mult o carte de diete... sau una de trucuri pentru un chip perfect. Însă prin anii ’70, când Dorothy Martin şi soţul său, Blinder, a tipărit cărţulia despre care o să vorbim ceva mai jos, toate fetele îşi cumpărau tomuri de bucătărit, ca să devină bune gospodine, soţii şi mame pricepute.
Dorothy şi Blinder Martin sunt de părere că, încă din Antichitate, a început să existe şi un model sinistru alimentar, diferitele ingrediente... fatale din unele mâncăruri fiind „acoperite” de un plus de piper negru, de exemplu. Despre Lucreţia Borgia şi fratele ei, Cezare, spun cronicarii că obişnuiau să adauge piper negru în exces, iar asta probabil că înseamnă ceva. Se mai zice şi că erau îndrăgostiţi unul de celălalt, că fiul Lucreziei, Ercule, ar fi fost şi fiul lui Cezare, şi că tatăl lor, papa Alexandru Borgia, ar fi ajuns şi el în patul propriei fiice. Dar astea sunt deja alte istorii. Noi ne vom opri aici doar la legendarele mâncăruri de anghinare ale celor doi fraţi, adunate în „Cartea de bucate a Lucreţiei Borgia”. Cu atât mai „legendare”, cu cât Lucrezia le asezona, pe lângă sare, piper şi zeamă de lămâie cu... arsenic.
Anghinare umplută
Nu ştiu excact unde au descoperit cei doi autori ai cărţii reţetele Lucreţiei Borgia. Ei pomenesc de ani de studiu în arhivele italiene, iar eu nu am de ce să nu le dau crezare. Trebuie să vă spun însă că nici una dintre mâncărurile cuprinse în volum nu conţine, la ingrediente, otravă. Domnilor, puteţi mânca liniştiţi, dacă vreodată consoarta vă găteşte după ea Anghinare umplută, pregătită la aburi..., de exemplu. Şi ca să nu vă reţin mult, vă transcriu şi eu reţeta.
