Deşi i s-a dus faima de cuceritor, se pare că Mihai Bendeac este singur în acest început de an. Altfel nu se explică de ce a venit neînsoţit la ieşirea în oraş alături de prietenii lui, care şi-au luat şi partenerele de viaţă, fiind toţi fotografiaţi de paparazzii revistei Spy. Sau poate Mihai a vrut să încerce din nou să o cucerească pe Aela, fiica lui Cotabiţă, pe care a mai curtat-o şi în urmă cu doi ani, dar cam fără succes. La rândul lui, Cotabiţă a venit însoţit de o blondă mult mai tânără, aşa cum ne-am obişnuit să îl vedem de altfel, iar "Ţeavă" pare că s-a inspirat din gusturile amicului său, întrucât noua lui iubită este o studentă de numai 21 de ani, pe nume Evelina. Primii care au părăsit restaurantul au fost Aela şi Bendeac, însă ulterior au fost urmaţi de către ceilalţi prieteni din gaşcă.
Mai multe fotografii cu ei vedeţi în numărul existent pe piaţă al revistei Spy.