Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, ieri, că protestele de stradă sunt "absolut justificate", însă soluţia nu este în niciun caz schimbarea lui Emil Boc cu Victor Ponta, ea admiţând că PDL nu a comunicat suficient cu oamenii şi cu societatea civilă, dar "nu din aroganţă", citează Mediafax. Elena Udrea a vorbit, ieri, pentru prima dată despre protestele declanşate în urmă cu o săptămână, apreciind că acestea sunt "absolut justificate" şi spunând că, în schimb, este absolut nejustificată politizarea acestora de către opoziţie, care încearcă să-şi atragă avantaje din nemulţumirea oamenilor exprimată în stradă. "În realitate, orice soluţie trebuie negociată, pe calea dialogului, exclus pe calea violenţelor", a spus Udrea. Ea a susţinut că soluţiile trebuie să fie unele economice, în condiţiile în care România are un echilibru fragil. Întrebată ce părere are despre faptul că manifestaţii au scandat lozinci împotriva sa, ea a spus: "Eu am fost huiduită şi la meciul lui Bute", adăugând că nemulţumirea manifestanţilor vizează în primul rând oamenii politici cunoscuţi, iar ea îşi asumă şi acest lucru şi faptul că face parte din acest guvern. Liderul PDL a mai afirmat că în acest moment nu există o alternativă politică credibilă, subliniind că protestele sunt îndreptate împotriva întregii clase politice şi a tututor politicienilor ]în ultimii 20 de ani. În opinia ei, protestele vor continua atât timp cât oamenii vor considera că mai au lucruri de spus guvernanţilor şi clasei politice, iar important este ca opoziţia să nu pună paie pe foc. "În alte ţări cu situaţii economice mult mai grave opoziţia a fost constructivă, nu a speculat un context pentru a ajunge la putere", a spus Udrea.
Funeriu: Suntem într-un permanent dialog cu cadrele didactice
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, aflat la Sibiu, a spus, pentru Mediafax, că este într-un perm