Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia văzută prin ochii sătenilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Scurtmetrajul \"Stremţ 89\", inclus în selecţia \"Shorts UP Comedy Night\", prezintă viziunea unor oameni simpli vizavi de momentul 1989.

Documentarul "Stremţ 89" a fost premiat de curând la Festivalul Filmul de Piatra şi va fi proiectat în Bucureşti astăzi, în cadrul programului "Shorts UP Comedy Night" ce reuneşte unele dintre cele mai bune comedii scurte în trei ore de film.

Difuzate începând cu ora 20.00, producţiile pot fi văzute la cinematograful Scala.

Deşi a fost realizat cu un buget minim şi filmat în numai patru zile, documentarul românesc reuşeşte să surprindă evenimente care au rămas adânc întipărite în memoria tuturor românilor, din perspectiva unei comunităţi puţin băgate în seamă în vâltoarea Revoluţiei.

În 1989 sătenii din Stremţ, o localitate de munte, au simţit şi ei Revoluţia şi descriu în detaliu şi cu multă sinceritate fiecare moment al ei.

"Unii fumau, alţii beau din damingene, alţii erau serioşi… Revelionu’ l-am făcut cu automatul sub biroul secretarului de partid şi încărcătoarele la cizmă!", povestesc protagonişti ai filmului.

În urma festivalului de la Piatra Neamţ, la care a participat, filmul a câştigat premiul pentru Cel mai bun documentar, dar şi cel de Popularitate.

Program de comedii

Alături de "Stremţ 89", un film realizat anul trecut, Shorts Up mai propune şi "Poveste din West Bank", filmul lui Ari Sandel, premiat cu un Oscar în 2005, o poveste a unui cuplu care încearcă să reziste deşi este despărţit de un conflict etnic: el e israelian, iar ea - palestiniană.

"Cursa", un film animat premiat la Cannes în 2009, "Doi prieteni", filmul lui Owen Trevor, realizat în 2010, "Timpul s-a scurs", nominalizat la Oscar, şi "Alice şi cu mine", câştigător al premiului publicului la festivalul Clermont Ferrand completează selecţia de filme care vor aduce un zâmbet pe chipul cinefililor.

S

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Coliziune în Portul Constanța. O navă a lovit alte două nave acostate (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, nava Skylight sub pavilion Belize a intrat în coliziune cu două nave deja acostate în Dana 52 a Portului Constanța, în timpul unei manevre de acostare. Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, n

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum o ora
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 53 minute
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 2 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 3 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Prețul aurului a ajuns vineri la un nou nivel record. Leul s-a depreciat față de euro și dolar

HotNews acum o ora
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,3241 lei (0,63%), ajungând la o cotaţie de 373,3536 lei, de la 371,0295 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, relatează Agerpres. Moneda naţională s-a dep

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°