Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexa: "M-aş bucura dacă Brandan şi Niculae pleacă de la Steaua şi Dinamo"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Mijlocaşul echipei Rapid, Dan Alexa, a declarat înaintea antrenamentului de dimineaţă, că s-ar bucura dacă jucătorii Pablo Brandan şi Marius Niculae ar accepta ofertele de transfer din China deoarece plecarea lor ar reprezenta pierderi pentru cluburile rivale Steaua şi Dinamo.

"Brandan e un jucător foarte important pentru Steaua. Sincer, dacă pleacă de la Steaua eu aş fi bucuros. Marius Niculae la fel, a făcut un tur bun cu Dinamo... dacă pleacă ei doi e clar că reprezintă pierderi pentru Steaua şi Dinamo. În China sunt salarii foarte mari şi condiţii excepţionale. În vremurile astea e din ce în ce mai greu să obţii un contract de ordinul sutelor de mii de euro sau chiar un milion, iar fiecare se gândeşte la familia lui", a spus Alexa care a evoluat în campionatul Chinei în sezonul 2004-2005 la formaţia Beijing Gouan.

Jucătorii rapidişti au efectuat antrenamentul de sâmbătă dimineaţă pe un teren sintetic acoperit cu zăpadă. "Nu mă aşteptam să ningă aşa, e frumos, dar nouă fotbaliştilor ne îngreunează antrenamentul şi nu e tocmai plăcut. Dar asta este viaţa, oricum vom pleca în turneul din Antalya şi probabil că vom avea vreme bună acolo. Sincer, nu mi-era dor de zăpadă, atunci când joci fotbal nu are cum să-ţi fie dor de zăpadă. E frumos să priveşti, dar nu e plăcut când te pregăteşti", a explicat Dan Alexa.

Mijlocaşul a menţionat că vrea să îi dea ocazia acţionarului majoritar George Copos să facă baie în lac. Acesta afirmase la sfârşitul lunii decembrie că se va arunca într-un lac din apropierea staţiunii Poiana Braşov dacă Rapid câştigă titlul în acest sezon. "Trebuie să muncim pentru că avem obiective de atins. Eu chiar mi-aş dori să îl văd pe domnul Copos cum înoată în lac. Să înoate şi de patru ori, numai să câştigăm noi şi să îl facem să înoate", a precizat Alexa.

La antrenamentul de sâmbătă dimineaţă efectuat la Complexul Sportiv al FRF

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC şi AEP: Suspendarea procesului electoral, procedură neprevăzută de lege

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marţi o circulară către Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană şi Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 –

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum o ora
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 4 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

UPDATE - ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand a depus plângere penală împotriva şefului AEP, Toni Greblă / Edilul: Deja am surprins reprezentanţi PSD care umblau în saci

News.ro acum 3 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă „pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum o ora
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Vremea

București
acum

31°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°