Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deturnat de Rapid! » Joao Alves a început negocierile cu echipa din Giuleşti

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Portughezul nu s-a înţeles la salariu cu şefii lui Dinamo şi voia să plece din România. Aseară, Copos l-a chemat la tratative.

Excursia de două zile a lui Joao Alves la Bucureşti a fost de coşmar pentru mijlocaşul de 31 de ani! Joi, fotbalistul lui Vitoria Guimaraes a sosit în România şi spunea: "Abia aştept să semnez şi să cîştig titlul cu Dinamo!". Seara a negociat cu "cîinii", dar cele două părţi nu au căzut de acord.

Ieri, roş-albii au pus capăt discuţiilor, întrucît Alves dorea 15.000 de euro pe lună garantat, plus bonusuri. "I-am spus că îi dăm 10.000 de euro lunar şi îşi poate dubla veniturile dacă va evolua în cel puţin 50 la sută din meciuri. A refuzat ca salariul să fie condiţionat de meciuri", au zis "cîinii". "Credeam că e profesionalism în România, sînt mirat de cum am fost tratat", le-a transmis Joao apropiaţilor aseară. Mijlocaşul pleacă azi spre Portugalia.

Acum l-ar vrea pe Tarjinho

Roş-albii s-au enervat şi pe cei de la Vitoria Guimaraes: "În locul lui Alves trebuia să vină fundaşul stînga Anderson Santana, dar portughezii ne-au spus că au încurcat din greşeală jucătorii!". De fapt, aceştia vor să-i prelungească acordul lui Anderson, scadent în vară, pentru a solicita o sumă mai mare de transfer pentru fundaşul stînga de 25 de ani. Luni se vor relua negocierile cu Guimaraes pentru Santana, dar şi pentru atacantul Targino, însă Dinamo s-a lansat deja şi pe alte piste. Luisinho, 26 de ani, fotbalist de bandă stînga de la Pacos Ferreira, e una dintre soluţii.

În această dimineaţă, Alves trebuia să plece din România, însă e posibil ca el să mai stea la Bucureşti. Motivul? Aseară, George Copos l-a sunat pe impresarul Marcel Popescu şi i-a propus să semneze cu Rapid. La închiderea acestei ediţii, negocierile erau în toi.

2 milioane de euro e cota de piaţă a lui Alves, conform site-ului specializat transfermarkt.de. Cota

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°