Am fost bucuros când am auzit că la Pitești, orașul în care nu se întâmpla niciodată nimic, ca să-l citez pe un ilustru realizator TV care a terminat același liceu cu mine, va fi miting. Nu știu exact ce așteptam de la acel miting, dar știu doar că m-am bucurat când am primit invitația pe Facebook. Nu am acceptat invitația, pentru că astfel aș fi arătat că am aceleași revendicări cu protestatarii, dar nici nu am comentat contra, pentru că, chiar dacă nu sunt întru totul de acord cu cei care ies, zi de zi, în stradă, cred că au tot dreptul să protesteze. Spre deosebire de mulți dintre cei aproape 5000 de oameni care au anunțat că participă, eu însă chiar am fost de câteva ori pe la protest. Prima dată mi s-a părut interesant, a doua oară nu atât de mult ca prima dată, a treia oară m-am temut că se lasă cu violență, iar a patra oară m-am trezit gândindu-mă că locul meu, chiar ca jurnalist sau ce voi fi fost eu, care scrie la un ziar online și la unul pe hârtie, nu mai era acolo.

Și asta nu pentru că am un fix pentru folosirea limbii române, destul de agresată pe unele dintre pancardele din Piața Milea. La urma urmei, dacă ar fi să fug de cei care violează limba română, ar trebui să evit multe persoane cu funcții înalte și să mă uit la mult mai puține televiziuni românești de știri. Și nici pentru că unul dintre protestatari mirosea a băutură. Și cei care au băut au drepturi și obligații ca și cei care nu au băut, iar dacă nu sunt la volan și nici nu sunt violenți, nu e nicio problemă. Și nici măcar din pricina unor distinse doamne, care aberau ceva cu apă de izvor pentru Boc și Coca Cola pentru prefect, sau poate invers, pentru că trebuie să mărturisesc că am o capacitate limitată de înțelegere a acestui gen de protest. Nici măcar pentru că auzisem că unii din colegii mei de breaslă ar fi fost amenințați și chiar fugăriți de către unii dintre protestatari. Mie unu