Nu mai hăhăie la finalul unei conferințe de presă. N-o mai face ”țigancă împuțită” pe o jurnalistă și nici unei profesoare cu casa inundată nu-i mai cere să renunțe la ”țățisme”. Pe un subsecretar de stat nu-l mai întreabă arogant-amenințător ”Ghici cine pleacă?”. Nu, nimic din toate acestea – domnul președinte tace. Și azi, mâine ne apropiem de două săptămâni de tăcere.
Și nu că mi(ne)-ar fi dor de discursurile și hăhăiturile prezidențiale, cu atât mai mult cu cât arareori s-a întâmplat să fie vreo vorbă ”de bine”. Însă, după 10 zile de proteste și încă o săptămână de mitinguri deja anunțate, o poziție publică a lui Traian Băsescu devine urgentă. Înainte de a se ajunge la ceea ce ar amplifica la maxim efectele protestelor – greva generală.
”Cu ce trece mirosul de ceapă? Cu usturoi. Dar cel de usturoi? Cu timpul”. Nu suntem într-o astfel de situație, iar dacă președintele României crede că amânarea va rezolva problemele se înșeală. Nici zăpada, nici frigul și nici timpul nu vor pune capăt mirosului de usturoi și nemulțumirilor. Dacă se va uita peste protestele anunțate pentru săptămâna viitoare va vedea diversitatea acestora, de la sindicatele din educație la Cartel Alfa, de la asociațiile de revoluționari la cele ale militarilor disponibilizați și până la Roșia Montana. E previzibil că sindicatele, asociațiile, ong-urile vor ajunge să se suțină unele pe altele. Iar acestă solidaritate, este, cum spuneam, un drum la capătul căruia se află greva generală.
În aceste condiții își mai permite domnul președinte să tacă în continuare? Ori, poate, asta e ultima surpriză a lui Băsescu: a demisionat deja, dar n-a spus nimănui.
Nu mai hăhăie la finalul unei conferințe de presă. N-o mai face ”țigancă împuțită” pe o jurnalistă și nici unei profesoare cu casa inundată nu-i mai cere să renunțe la ”țățisme”. Pe un subsecretar de stat nu-l mai întreabă arog
