Soldatul afgan care a ucis patru militari francezi şi a rănit alţi 15 şi-a motivat actul prin vizionarea înregistrării video în care soldaţi americani erau surprinşi urinând pe cadavrele unor afgani, au anunţat duminică surse din securitate, citate de AFP.
"Era un soldat adevărat, înregistrat. La primele interogatorii cu soldaţi francezi, el le-a spus că a făcut acest lucru din cauza înregistrării video în care soldaţi americani urinau pe cadavre", a declarat una dintre aceste surse.
"În aceste prime confesiuni, el a precizat că a fost puternic motivat să ucidă soldaţii când a văzut înregistrarea video", a afirmat o altă sursă, adăugând că, potrivit declaraţiilor sale, autorul "nu are nici o legătură directă cu talibanii, dar nici nu îi urăşte".