Marea amărăciune a lui Tudor Gheorghe este faptul că în Piaţa Universităţii sunt mai puţini oameni decât la spectacolele sale de la Sala Palatului. Crede în destinul istoric al României, dar nu crede că schimbarea se va produce mai devreme de două-trei generaţii.
● Jurnalul Naţional: Aţi avut cel mai dramatic mesaj social exprimat pe scenă, de la Revoluţie încoace, cu spectacolul "Degeaba". Aţi arătat că vă pasă şi aţi protestat pe scenă. Ce se întâmplă, acum, cu spectacolul străzii?
Tudor Gheorghe: Faptul că în Piaţa Universităţii se adună 1.000-1.500 de oameni este jenant din punctul meu de vedere. Dacă ne gândim bine, Sala Palatului are peste 4.000 de locuri, şi la spectacolul meu a fost o manifestaţie mult mai amplă. Acolo lumea, bineînţeles, apluada, nu se strigau lozinci, dar era suficient ce spun eu pe scenă. Sala reacţiona, fiind evident că exista un consens al vorbelor mele cu atitudinea mea. Lucrurile trebuie făcute altfel, aşa cred eu. Am mereu sentimentul că pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un har extraordinar, dar care de foarte multe ori se întoarce împotriva noastră.
● Este vorba despre umor?
Da, capacitatea noastră de a face haz de necaz. Este fermecător ce lozinci, sloganuri apar în aceste manifestări. Cât umor este în "Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi" sau în "Udrea, nu uita, ţara nu-i poşeta ta!"... Sunt multe care dau dovadă de spiritul nostru! Dar, vezi tu, acestea sunt debuşeuri. Astea ne fac să ne răcorim.
● Ne amuzăm şi aşa ne trece supărarea?
Da. Acesta este pericolul cel mai mare. Ne distrăm şi atât. Vine unul cu coşciugul, cu o colivă...
● Ne întrecem în a crea divertisment!
Aşa e! Îmi aduc aminte de o poveste foarte frumoasă, care are toate calităţile unui banc. În Imperiul Otoman trimite paşa pe vizir să vadă ce se mai poate lua din ţările româ
