Şoferul, în vârstă de 42 de ani, din Giurgiu, care conducea un autoturism Mercedes, a fost sesizat de un poliţist aflat în zona Piaţa Unirii, care a observat că maşina nu avea plăcuţa de înmatriculare din faţă şi prezenta semne de avarie. Şoferul a refuzat să oprească la semnalul poliţistului, a intrat pe Bulevardul I.C Brătianu, iar la intersecţia cu strada Halelor a lovit două autoturisme care aşteptau la culoarea roşie a semaforului. Acesta a continuat să meargă, iar în zona magazinului Cocor a lovit alte două maşini parcate.
Bărbatul a mers apoi spre Bulevardul Nicolae Bălcescu, de unde a făcut stânga pe strada Dem I. Dobrescu. După ce a ajuns la intersecţia cu Calea Victoriei, a făcut dreapta pe contrasens, unde a lovit alte două maşini aflate în mers.
Poliţiştii aflaţi în urmărirea lui au tras două focuri de avertisment în plan vertical şi alte trei spre roţile maşinii, iar la intersecţia cu Bulevardul Dacia, pe partea stângă, bărbatul a intrat cu autoturismul în stâlpul unui panou publicitar, a mai spus Ioana Stancu.
Poliţiştii l-au scos din maşină şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Floreasca pentru investigaţii şi pentru recoltarea probelor biologice, urmând să se stabilească dacă a consumat substanţe stupefiante. Acesta a rămas internat la spital, sub supravegherea unui poliţişt.
Ioana Sancu a precizat că în urma verificărilor s-a stabilit că anterior bărbatul a lovit alte trei maşini parcate în zona intersecţiei Calea Rahova cu strada Vasile Croitoru, numărul din faţă al maşinii acestuia rămânând pe stradă în urma accidentului.
Şoferul, în vârstă de 42 de ani, din Giurgiu, care conducea un autoturism Mercedes, a fost sesizat de un poliţist aflat în zona Piaţa Unirii, care a observat că maşina nu avea plăcuţa de înmatriculare din faţă şi prezent