Descriptiv si normativ. Unii si-ar dori ca presa sa nu iasa din tiparele primului tip de discurs. Pentru ca, spun ei, cand intra in scena al doilea, se simt manipulati. In realitate, doar stiintele si arta pot distinge limpede intre cele doua genuri. In presa e un melanj care, uneori, din nefericire, da dureri de cap. Perversiunea cea mai mare e, totusi, atunci cand te folosesti de un anume gen, dar ai pretentii sa fii citit in cheia celuilalt. Cand scrii, de exemplu, texte de opinie cu pretentii de adevar universal. Sau faci anchete fara sa iti asumi responsabilitatea erorilor.

Fals sau adevarat nu poate fi decat un discurs descriptiv. Celalalt, pentru ca tine de opinie, de morala, valori si idealuri, nu poate fi decat valid sau invalid, coerent sau incoerent. Sunt distinctii banale, de manual, dar ele ajuta atunci cand nimeni nu mai intelege nimic. Senzatia mea e ca aici s-a ajuns in privinta protestelor de strada. Ce vor oamenii aia, de ce au iesit in strada, impotriva cui, cine a castigat, cine a pierdut, de ce acum, de ce atat de putini si toate celelalte intrebari. Fiecare problema si-a primit toata gama posibila si imposibila de raspunsuri.

Ce mi se pare senzational e cutremurul pe care l-au produs protestele in toate mediile. Chiar si eternul razboi dintre “basisti” si “oprimatii dictaturii” imi spune multe despre noi. E masura cea mai buna a nivelului in care toti am ajuns sa fim contaminati de Basescu. Despre fanaticii de serviciu, care nici acum nu au gasit de cuviinta sa isi puna macar intrebari, e inutil sa vorbim. In fond, ambele extreme sunt la fel de bolnave si rupte de realitate. Protestele ar fi trebuit sa le trezeasca pe amandoua. Pe primii din cauza autenticitatii lor, pe ceilalti din cauza numarului.

Protestele au prins Puterea descoperita. Oscilatiile din discurs – de la viermi, rame si derbedei pana implorarea dialogului si