Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertă pentru supraviețuitorii navei Concordia: 30% reducere dacă merg într-o nouă croazieră

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 ianuarie 2012 ·

La două zile de la naufragiul navei Costa Concordia, lângă insula italiană Giglio, pe pagina de internet a companiei Costa Crociere puteau fi achiziționate bilete pentru o croazieră care urma să se facă cu această navă, în luna aprilie. În paralel, compania le lansează oferte avantajoase supraviețuitorilor: 30% reducere dacă mai vor să meargă într-o nouă croazieră. Conform celui mai recent bilanț, 12 oameni au murit, iar 20 sunt în continuare dați dispăruți. Sursa: REUTERS

Ziarul ”The Telegraph” scrie că Costa Crociere, compania proprietară a navei, a lansat chiar în aceste zile, de după dezastru,și ”oferte”. Astfel, supraviețuitorii naufragiului vasului Costa Concordia beneficiază de o reducere de 30% dacă vor să facă pe viitor o croazieră cu una dintre navele companiei. Unul dintre supraviețuitori a calificat demersul celor de la Costa Crociere drept ”o insultă”.

Simon Calder, specialist în transporturi al cotidianului britanic The Independent, a intrat, la două zile de la tragedia din Italia, pe pagina de Internet a companiei pentru a căuta informaţii utile pasagerilor care-şi cumpăraseră bilete pentru viitoare croaziere pe vasul naufragiat. ”Mi-am zis, hai să verific, pentru că e limpede că nu pot să mai vândă bilete, după ce vasul s-a scufundat”, a relatat el pentru BBC.

Deși nu a găsit niciun detaliu referitor la un eventual ramburs sau contraofertă, jurnalistul a fost surprins să remarce promoţia pentru o călătorie pe nava Costa Concordia, în luna aprilie.

”Mi-au vândut fără probleme, mi-au luat banii, iar luni mi-au trimis confirmarea cu o hartă a croazierei şi chiar numărul cabinei unde ar fi urmat să stau pe vapor”, a spus jurnalistul, uluit de faptul că o companie a putut să facă acest lucru, deși vasul era scufundat.

Costa Concordia a eşuat săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la 30 de metri de c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 53 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 5 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°