,Jos cu poeţii! Jos zidurile! Să vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, să vie adevăratul poet! Să vie REPORTERUL!” strigau avangardiştii cărora Geo Bogza le-a fost un susţinător apropiat.
Semnătura lui Geo Bogza există în presa românească din perioada interbelică, având şansa uriaşă de a-şi face ucenicia alături de mari reporteri, dintre care îl amintim pe Filip Brunea-Fox.
În vara anului 1939, în forfota, tensiunea, nesiguranţa de dinainte de război, Bogza pleacă într-o călătorie cu bicicleta, de-a lungul Oltului. ,,Ideea care m-a îndemnat să o scriu a fost aceea de împotrivire la tot ce se petrecea atunci urât în lume - şi de victorie asupra dezlănţuirii de forţe negative” avea să îi spună autorul, Dianei Turconi, în vlumul de interviuri ,,Eu sunt ţinta”.
Din 1941, reportajele ce urmau să devină, ,,Cartea Oltului” au fost publicate în ,,Revista nouă”. Geo Bogza a scris sute de pagini, dense, încărcate de lirism, istorie, geografie, întâmplări, destine umane, dedicate unui râu. A însoţit Oltul, de la izvoare şi până la vărsarea în Dunăre trăindu-i viaţa zi de zi şi noapte de noapte, pentru a transforma experienţa călătoriei în text literar. Geo Bogza surprinde esenţialul şi senzaţionalul din situaţii şi privelişti aparent obişnuite. El vede cu ochi de reporter expert, simte cu inimă de poet şi scrie cu mână de maestru. Jurnalul de călătorie devine un memorabil poem în proză.
Oltul este protagonist, înfruntă blocuri de piatră, ocoleşte stânci, face parte din viaţa oamenilor, are destin. Parcursul său este delimitat în capitole cu titluri elocvente: ,,Oltul coboară asupra lumii”, ,,Oltul zăreşte munţii vulcanici şi se îndreaptă spre ei”, ,,Oltul ajută oamenilor să organizeze lumea”. În capitolul ,,Lumea africană a cărămidarilor” priveliştea