Croitori, ceasornicari, pălărieri sau cizmari, până mai ieri căutaţi de toată lumea, în special de „domni”, astăzi privesc cu jind prin geamuri după un client care să vină să mai repare măcar câte ceva.
Odinioară, croitorii şi ceasornicarii, dar şi cizmarii erau la mare căutare în oraş. Strada Gării era neîncăpătoare pentru micii meşteşugari care mai de care mai cu mai multe comenzi. Fiecare îşi făcuse, înainte de decembrie 1989, clientela proprie. Nu aveau nevoie de reclamă. Cea mai bună publicitate era transmiterea, prin viu grai, de către cei mulţumiţi, către doritorii de asemenea servicii.
La nea Nelu Croitorul mai vin doar pensionarii
Nu cu mult timp în urmă, la uşa prăvăliei lui Ion Prodan, cunoscut ca nea Nelu Croitorul, era coadă. Croielile „după Neckermann” pentru domni sau pentru doamne făceau din croitorul giurgiuvean un profesionist în materie.
„Nu mai pridideam cu comenzile. Veneau şi aveam şi listă de aşteptare. Îi programam cu câteva zile diferenţe, ca să am timp să lucrez. În perioadele aglomerate, de sărbători sau în sezonul nunţilor, munceam 24 de ore pe zi, aşa de mulţi veneau să îşi facă o haină nouă”, povesteşte nea Nelu.
Acum, cu greu mai face faţă crizei. „Domnii sau doamnele nu mai vin să-şi facă haine noi, abia dacă vine câte un pensionar să îşi cârpească sau să îşi modifice hainele mai vechi. Nu pot să cer prea mult pentru asemenea lucrări, sunt şi ei oameni săraci...noroc că mă mai descurc cu pensia”, mai spune croitorul altă dată căutat al oraşului.
Ceasurile mecanice nu se mai fabrică de mult...
Ceasornicarii – la fel ca şi croitorii – erau la mare căutare în oraş. Odată cu apariţia ceasurilor electronice, încet, încet, aceştia au început să îşi închidă uşile prăvăliilor. Doar doi ceasornicari mai numără municipiul Giurgiu astăzi.
Florea Paşcu, unul dintre aceştia, abi
