Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un medicament care te apără de atacuri de cord provoacă sângerări gastrointestinale

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Un studiu realizat pe 100.000 de persoane a scos la iveală faptul că aspirina este utilă doar pentru bolnavii cardiaci. Cei care nu au suferit un atac de inimă, dar îşi administrează medicamentul au un risc mai mare de a suferi sângerări interne.

Conform publicaţiei "New York Times", aproape o treime din persoanele de vârste medie din America folosesc regulat aspirină în speranţa de a preveni atacurile de cord.

Eficacitatea acestei tradiţii este contrazisă de cercetători, care consideră că aspirina nu trebuie administrată tuturor pentru că unora le face mai mult rău decât bine.

Aspirina are şi reacţii adverse

„Lumea nici nu consideră că aspirina este un medicament sau nu se gândeşte că poate avea şi reacţii adverse”, a declarat pentru ediţia electronică a New York Times, doctoral Alison Bailey, director al programului de reabilitare cardiacă din cadrul Institutului “Gil Heart” al Universităţii din Kentucky.

În această lună, cercetătorii au publicat un studiu în cadrul căruia au reunit alte nouă rapoarte legate de administrarea apirinei în Statele Unite, Europa şi Japonia care au inclus mai mult de 100.000 de participanţi.

Subiecţii studiului nu au înregistrat niciodată un atac de inimă şi toţi luau în mod constant produsul farmaceutic.

Provoacă hemoragii gastrointestinale

Pe lângă beneficii, s-au depistat şi unele reacţii adverse care afectează sănătatea.

Riscul de a avea o sângerare gastrointestinală a crescut cu 30% în urma administrării aspirinei. Rata de mortalitate a fost aceeaşi şi la cei care luau medicamentul şi la cei care nu-l foloseau. Mai mult, au fost contrazise şi studiile anterioare prin care aspirina prevenea apariţia cancerului, cercetătorii nu au descoperit un astfel de beneficiu.

În medie, la fiecare 162 de persoane care foloseau aspirina, medicamentul a prevenit apariţia unui atac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 38 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 11 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 59 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 38 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 46 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 30 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 46 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°