Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stolojan: Ponta şi Antonescu au un mesaj toxic, atacă credibilitatea României

Publicat in Adevarul, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Liderul eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan, a comentat că mesajul transmis Parlamentului European de liderii Opoziţiei este unul "toxic", prin care se atacă stabilitatea şi credibilitatea internaţională a României.

"Acest mesaj toxic pe care liderii Opoziţiei, Ponta şi Antonescu, îl transmit în ţară şi în afara ţării cu privire la aşa-zisa distrugere treptată şi sistematică a mecanismelor democratice în România, punând în discuţie şi aplicarea articolului 7 din Tratatul european, ce prevede sancţiuni până la blocarea dreptului de vot în Consiliul European şi blocarea unor fonduri, este un mesaj antiromânesc şi dăunător în totalitate situaţiei României", a declarat eurodeputatul PDL, citat de Mediafax.

El a spus că cele mai importante instituţii financiare internaţionale au lansat prognoze în care au revizuit în scădere creşterile economice aşteptate pentru economia mondială şi ţările din zona Euro, ceea ce constituie mesaje negative şi asupra posibilului impact pentru economia românească.

Eurodeputatul PDL a mai afirmat că, în condiţiile în care România este obligată să se împrumute pe pieţele internaţionale, ţara noastră trebuie să demonstreze că îşi poate menţine stabilitatea financiară şi că este credibilă, prin respectarea angajamentelor asumate prin acordul cu FMI, BM şi CE.

"Tocmai aici lovesc domnii Ponta şi Antonescu, în credibilitatea României. Într-o atmosferă generală de neîncredere, aceşti domni lovesc exact în ceea ce România a reuşit să construiască, cu multă durere, în ultimii ani. Ei au rămas în retorica de acum 20 de ani", a spus Stolojan.

Liderul PDL a mai declarat că eventuale alegeri anticipate în 2012 ar pune guvernul în imposibilitatea de a continua reformele asumate prin Acordul cu FMI, BM şi CE.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 22 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 33 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 46 minute
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

FOTO Culturi de canabis pe malul râului Hârtibaciu, în județul Sibiu / Doi bărbați au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc

G4Media acum o ora
Doi bărbați de de 41 și 43 de ani au fost arestați de procurorii DIICOT Sibiu pentru trafic de droguri de mare risc după ce în urma unor percheziții s-a găsit o plantație de canabis pe malul râului Hârtibaciu, anunță IPJ Sibiu. Patru percheziții s-a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°