Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele metode de a trata varicele

Publicat in Ziua Veche, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Printre metodele folosite pentru a scădea riscul de apariţie a varicelor sau pentru a diminua disconfortul creat după apariţia lor se numără mai multe soluţii.

Menţinerea greutăţii corporale în limite considerate normale, practicarea cu regularitate de exerciţii fizice, aşezarea picioarelor într-o poziţie ridicată în perioada de odihnă, evitarea statului jos sau în picioare pentru perioade îndelungate, purtarea de ciorapi medicinali de compresie, diete sărace în sare şi bogate în fibre, sunt unele dintre soluţii. Totodată, experţii americani le recomandă femeilor cu varice să nu poarte pantofi cu toc înalt. Acestea sunt sfaturile practice contra varicelor, incluse într-un ghid alcătuit de chirurgii americani. Între 50% şi 55% dintre femeile însărcinate din Statele Unite dezvoltă varice, potrivit Society for Vascular Surgery.

“Reprezentând mai mult de o problemă de ordin cosmetic, varicele pot fi dureroase şi pot conduce la probleme grave de sănătate“, a declarat medicul Eva Rzucidlo, preşedinta Women’s Leadership Committee, asociaţia care a publicat acest ghid.”Prima soluţie folosită în tratamentul contra varicelor sunt ciorapii medicinali de compresie care trebuie să fie purtaţi zilnic”, a declarat Rzucidlo. “O altă opţiune este scleroterapia, ce constă în sclerozarea venelor – metoda este aplicată în cazul venelor de tipul «pânză de păianjen».

Radiofrecvenţa şi tratamentele cu laser pot fi şi ele o soluţie, întrucât sunt proceduri minim invazive şi efectuate adeseori în cabinete private. Pentru venele varicoase mari, o procedură denumită «vein stripping» este şi ea disponibilă”, a adăugat Eva Rzucidlo. Sarcina poate produce şi ea varice întrucât pune presiune asupra uterului, potrivit Departamentului Sănătăţii din Statele Unite şi Human Services’ Office on Women’s Health. Printre alţi factori care contribuie la apariţia venelor varicoase s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°