Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Filat începe războiul cu raiderul numărul I din spaţiul CSI

Publicat in Adevarul, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Premierul Republicii Moldova a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că procesul în cazul întreprinderii Registru este doar un început de demarare a analizelor vizavi de numeroase acţiuni judiciare iniţiate în perioadele anterioare de timp, care s-au soldat cu preluări frauduloase ale pachetelor de acţiuni, în baza deciziilor instanţelor de judecată.

Litigiul iscat în jurul întreprinderii Registru şi mai ales comentariile judecătorului Aurel Colenco, preşedintele Curţii de Apel Chişinău l-au făcut pe premierul Vlad Filat să facă o prezentare mai amplă despre tentativa de însuşire a bunurilor întreprinderii Registru.

Astfel Vlad Filat a declarat că litigiul iniţiat de firma Intercomsoft contra Registru în care cere prejudicii de peste 40 milioane de dolari, trebuia examinat de arbitrajul din Elveţia, şi nu de instanţele de judecată naţionale ale Republicii Moldova. „Pe lângă faptul că Judecătoria Economică și Curtea de Apel Economică şi-au depăşit în mod vădit competenţa, acestea au ignorat faptul că litigiul anterior în acest caz a fost examinat de arbitrajele internaţionale, dându-se câştig de cauză Republicii Moldova", a afirmat premierul Vlad Filat.

Oficialul a mai spus că acest caz a fost examinat în instanţele judecătoreşti economice, chiar dacă decizia de lichidare a lor fusese deja adoptată, iar acestea trebuiau să transmită dosarele spre a fi examinate în continuare instanţei abilitate. De asemenea, potrivit oficialului cazul dat este examinat ca şi tentativă de însuşire prin escrocherie a bunurilor altor persoane în proporţii deosebit de mari. Urmează ca instanţa abilitată să facă lumină în acest caz, iar persoanele vinovate să fie sancţionate.

Premierul promite sancţiuni

Filat a subliniat şi faptul că acest caz a fost examinat în instanţele judecătoreşti economice, chiar dacă decizia de lichidare a lor fusese deja ado

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°