Nonconformistul autor francez Frederic Beigbeder şi-a lansat pe 18 ianuarie în cinematografe primul film regizat de el: „Dragostea durează trei ani", după romanul său omonim publicat în 1997.

Beigbeder este un mare iubitor al României şi al pălincii tradiţionale, el venind de mai multe ori în patria noastră fie să-şi lanseze cărţile, apărute la Editura Trei, fie să vadă spectacolele de teatru regizate de Chris Simion după romanele sale. Una dintre aceste montări este chiar „Dragostea durează trei ani", un show longeviv, care a ajuns până în prezent la 531 de reprezentaţii, jucându-se cu casa închisă în Lăptăria lui Enache până ce aceasta a intrat în reparaţie, şi putând fi văzut acum la Godot Cafe, în centrul istoric.

M-am întâlnit şi eu de vreo două-trei ori cu Beigbeder, prilej cu care mi-a mărturisit o mulţime de lucruri, care de care mai şocante şi mai amuzante. Misogin declarat, el a fost nevoit să se recunoască învins de sexul slab de mai multe ori: „În primul rând, am aflat că mă citesc în special manechinele. Îţi dai seama ce umilinţă pe mine care mă consideram un tip profund, cult şi rafinat! Şi, tocmai când credeam că mai jos de atât nu pot ajunge, am pierdut în faţa unei femei la un concurs de băut vodcă. M-a băgat pur şi simplu sub masă. M-am simţit atunci pe deplin castrat. Aşa că mi-am primit pedeapsa maximă pentru remarcile misogine făcute de-a lungul timpului."

Dumnezeu, cel mai mare seducător

Referindu-se la convingerea sa că dragostea durează maxim trei ani, el mi-a explicat că:„singura făptură de sex feminin pe care o voi iubi mai mult de trei şi mai mult chiar de 30 de ani e fiică-mea. Nu sunt sănătos, ştiu. Chiar mămica mea îmi spunea adesea: „Frederic, băiete, eşti pierdut! Du-te şi consultă o sută de psihologi că eşti dus."

În rest, fascinaţia pentru o femeie trece atunci când aceasta îi devine accesibilă. „