Zece zile de proteste, mii de manifestanţi în faţa Teatrului Naţional din Capitală. Fiecare a trecut prin Piaţa Universităţii pentru a-şi striga nemulţumirile. Un om, însă, ţine evidenţa tutuor. De ce? Ei bine, bărbatul nu crede nici în cifrele de la televizor, nici în cele raportate de autorităţi. Iar metoda adoptată de el este inedită. Împarte bileţele celor care trec prin Piaţă şi ţine minte cu precizie pe cine a "taxat" pentru ca numărătoarea să fie cât mai exactă.
"Eu sunt aici fiindcă refuz să fiu tratat şi să fiu considerat oligofren. Atunci când dumnealor au anunţat numărul de participanţi pentru prima oară, m-am întrebat ce este atât de greu să faci o numărătoare. Iau coli de hârtie format A4, pe care le liniez şi le împart în numere crescătoare de la 1 până la 4.500. Le-am decupat în fâşii de câte 15 şi , pentru că nu le pot tăia cu o foarfecă deoarece este considerată o armă albă, le rup în dreptul fiecărui om. În primă instanţă, oamenii sunt puţin contrariaţi pentru că nu ştiu ce doresc de la ei, dar odată ce înţeleg sunt deschişi acestei iniţiative. Mai mult decât atât, când le spun că vin de la Roberta, sunt mai mult decât încântaţi să participe", a declarat contabilul din Piaţa Universităţii, la Antena3.
Zece zile de proteste, mii de manifestanţi în faţa Teatrului Naţional din Capitală. Fiecare a trecut prin Piaţa Universităţii pentru a-şi striga nemulţumirile. Un om, însă, ţine evidenţa tutuor. De ce? Ei bine, bărbatul nu crede nici în cifrele de la televizor, nici în cele raportate de autorităţi. Iar metoda adoptată de el este inedită. Împarte bileţele celor care trec prin Piaţă şi ţine minte cu precizie pe cine a "taxat" pentru ca numărătoarea să fie cât mai exactă.
"Eu sunt aici fiindcă refuz să fiu tratat şi să fiu considerat oligofren. Atunci când dumnealor au anunţat numărul de participanţi pentru prima oară, m-am întrebat ce