Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Fază controversată la AO! Berdych este lovit de o minge trimisă de adversar!

Publicat in Adevarul, duminică 22 ianuarie 2012 ·

După ce a câştigat un meci extrem de dificil care a durat aproape patru ore comtra spaniolului Nicolas Almagro de la Australian Open, cehul Tomas Berdych a fost huiduit de spectatorii prezenţi la meci pentru că a refuzat să strângă mână adversarului său după încheierea partidei, în urma unui incident controversat din setul patru.

Alagro a trimis o minge foarte puternică în terenul lui Berdych, care se afla aproape de fileu, acesta se blochează şi încearcă să se ferească, dar mingea îl loveşte în braţ şi revine pe partea lui Almagro. Totuşi, spaniolul e pe fază şi trimite mingea înapoi la Berdych, care se afla căzut la pământ.

"Cred că atunci când ai un punct în mână şi adversarul tău vrea să te lovească cu mingea în faţă nu este tocmai un moment plăcut. Oricum te-ai gândi la acest moment a fost un gest nesportiv şi nu cred că am procedat greşit că nu am dat mână cu el, nu înţeleg de ce am fost huiduit.", a declarat cehul după meci.

Berdych s-a calificat în sferturile de finală ale primului turneul de Mare Şlem al anului unde îl va întâlni pe Rafael Nadal.

Vezi aici faza iniţială şi reacţia publicului!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi afișate marți

Ziua Constanta acum 29 minute
Rezultatele simulării Bacalaureatului vor fi afișate marți, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a debutat pe 24 martie cu examenul scris la Limba și literatura română, urmat pe 25 martie de proba obligator

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 14 minute
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Trump consideră că ”nu este suficientă” propunerea UE privind taxele vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat luni că propunerea făcută de Uniunea Europeană pentru o scutire totală şi reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, printre care maşinile, nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane, scrie AFP, cit

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 4 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 9 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 3 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°