Şeful de cabinet al prefectului judeţului Mureş, Mircea Munteanu, a intrat în vizorul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care s-a autosesizat după ce acesta a postat la sfârşitul săptămânii trecute, pe pagina personală de Facebook, în contextul mitingurilor care au loc zilnic în diverse oraşe din România, mesajul „Arbeit macht frei!” (“Munca te eliberează!” – inscripţia de la Auschwitz – n.r.). Asta să înţeleagă protestatarii…”
Expresie lansată de Hegel
Potrivit enciclopediei online wikipedia.ro, „Arbeit macht frei” este un proverb german şi își are originea în „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel și se referă la faptul că sclavul se eliberează prin muncă, devenind stăpânul naturii și liber de ea, fiind parte a conceptului eticii protestante a muncii. Sloganul a fost folosit de în propaganda sa de Partidul Nazist german, în anii ’30, pe vremea când a fost iniţiată o masivă politică națională de construcții pentru a combate șomajul. Ulterior, sloganul a fost pervertit de către naziști, fiind plasat la intrarea unor lagăre de concentrare naziste, fie ca o ironie neagră, fie pentru a da speranțe false celor ce treceau pragul acestora.
Anchetă la CNCD
Într-un comunicat postat pe site-ul CNCD, se arată că acesta va analiza sub aspectul prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la un posibil comportament discriminatoriu care a avut ca scop sau a vizat atingerea demnităţii umane. “Conform procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor a instituţiei, urmează îndeplinirea actelor procedurale de citare a părţilor. Ulterior, colegiul director al CNCD va adopta o hotărâre cu privire la aspectele mai sus menţionate”, se arată în document.
Mircea Munteanu îşi şt