11 martie 1987

Tot azi, am redeschis sezonul de fotbal. Pe terenul de la Student Parc Tei, într-un meci de antrenament, eu şi A.P. îi învingem pe George Ciocoiu şi pe şoferul Gică Ionescu, în două partide. De reîntâlnirea cu George Ciocoiu se leagă şi una dintre cele mai reuşite farse, pe care le-a gândit A.P. şi le-am realizat împreună. Iată în ce a constat farsa:

Halucinaţii cu câini dobermani

În 1985, am împrumutat familiei de medici Ionescu câinele nostru doberman, pe nume Bot. Exemplarul era cu totul deosebit, şi prin inteligenţă, şi prin particularitatea că avea urechile netăiate, deşi majoritatea dobermanilor sunt operaţi pentru a purta urechile ascuţite şi ciulite.

În iarna 1986-1987, care abia a trecut, prietenul nostru George Ciocoiu ne-a oferit, din partea tatălui său, un pui de doberman, pe care l-am botezat Virgil. Căţelul nou era menit să continue în casa noastră tradiţia acestei rase, începută cu Bot. Când l-am primit, Virgil avea 3-4 săptămâni. George Ciocoiu ne-a spus că, pe la 2-3 luni, trebuie să-l ducem la veterinar, să îi tăiem urechile. Aseară, ne-a telefonat, să ne spună că trece pe la noi, să-l mai vadă pe căţelandru, înainte de a merge la fotbal.

Atunci, i-a venit lui A.P. ideea să facem farsa. În cele două luni, dintre momentul când l-am primit pe micul Virgil şi ziua de astăzi, s-a întâmplat să-l recuperăm şi să-l aducem acasă pe bătrânul Bot. Ciocoiu nu ştia că dobermanul matur a revenit la Bucureşti şi nici nu ştia măcar că el există. Când amicul a sunat la uşă, l-am ascuns în baie pe micul doberman Virgil şi l-am lăsat liber, prin casă, pe bătrânul doberman Bot.

Asemănarea dintre cei doi câini era şi este uluitoare, mai ales prin aceea că ambii au urechile netăiate. Sigur, unul e foarte mic, iar celălalt e foarte mare. Dar, repet, prietenul nostru nu ştia de existenţa câinelui bătrân. Aşa că a intrat î