La Plopeni încă mai rezistă “mitul ielelor” sau al “mireselor cât casa”. Oamenii spun că, în anii ’40- ’50, ielele apăreau noaptea, iar cei care le vedeau fără a avea “permisiunea” orbeau în timp. Ei mai susţin că ielele ar fi fost alungate de venirea comuniştilor şi că azi a sosit timpul “să se întoarcă”.
La Plopeni, Constanţa, oamenii încă mai au în minte poveştile vechi cu iele, foarte răspândite odinioară în zonă. Când era ea mai în putere şi mai nepăsătoare cu necazurile - baba Anghelina Band mergea pe vremea aceea la horă, mai sus de cârciuma MAT, lângă pâlcul de sălcii, acolo unde prinsese şi ea drag de un băiat. Acela, însă, nu prea se uita la dânsa şi ea suferea. În 1948, avea 16 ani, n-avea timp pentru tradiţii, îi străluceau viile Dobrogei în ochi şi muşca afurisită din luceferii de dimineaţă, avea măsele pentru asta.
“Când am văzut ochii mamei, am ştiut că e ceva rău”
Într-o noapte de tinereţe, Anghelina curăţa ştiuleţi de porumb în curte: era toată familia acolo, cu părinţi, cu surori, cu nişte vecini să-i ajute. Atunci, la acea clacă, a aflat ea că ielele există. “În noaptea aia stam cu toţii în cerc, curăţam la porumb şi vorbeam, na!, de prin sat, de prin lume. Nopţile acelea erau pentru clacă, pe-atunci pământul era la oameni, nu fusese băgat în colectiv de comunişti, iar omul îşi aducea porumbul în bătătură şi îl curăţa: cocenii mergeau la sobă, boabele la animale”, povesteşte Anghelina.
Baba tremură rece acum, pentru că filmul acelei nopţi a revenit, iar fata aceea din bătătura părinţilor îi zâmbeşte obraznic, din negura unor amintiri rele: “Stam ca la clacă, vorbeam şi dădeam din mâini. Lângă mine era bietul tata, mai încolo era mama - Dumnezeu să-i ierte. În dreapta, se-nşirau ai lu’ Cupeş, cu soră-mea, Tudora, şi cu frate-meu “întâlnit” (vitreg-n.n.), Stan Creţu. La un moment dat o văd pe biata mama că rămâne brusc mirată de
