Adrian Porumboiu a dezvăluit motivul despărţirii dintre Vaslui şi N’Doye, din 2009, dar şi bucuria trăită de jucătorii lui Viorel Hizo când l-au revăzut pe mijlocaş înapoi.
Adrian Porumboiu l-a dat pe Milos Pavlovici la Rapid, dar n-a stat mult descoperit la mijlocul terenului. Patronul moldovenilor l-a readus la echipă pe Ousmane N'Doye, senegalezul în vârstă de 33 de ani care, după câteva peripluri pe la Dinamo şi Astra, se întoarce la prima echipă pentru care a jucat în Liga I. Mutarea pare însă una ciudată, mai ales pentru cei care îşi aduc aminte că despărţirea din urmă cu trei ani dintre Vaslui şi N'Doye a fost una cu scântei. Tot Adrian Porumboiu este însă cel care desluşeşte misterul.
„Eu nu m-am certat cu N'Doye în 2009, ci Viorel Moldovan. Scandalul era între ei doi, iar eu am fost pus să aleg între antrenor şi jucător. Atunci am ales antrenorul, pe care abia îl adusesem, dar cu N'Doye am rămas în relaţii foarte bune", spune patronul moldovenilor. Cearta despre care vorbeşte Porumboiu a avut loc în returul sezonului 2008-2009, când Viorel Moldovan n-a mai tolerat indolenţa mijlocaşului de la meciuri şi de la antrenamente. După despărţirea de senegalez, Moldovan a spus că plecarea lui N'Doye la Dinamo e cel mai mare câştig pentru Vaslui, iar jucătorul a replicat că Moldovan îi provoacă greaţă.
A explodat vestiarul când l-au văzut
Patronul Vasluiului a continuat pledoaria pro-N'Doye şi spune că în cantonamentul echipei de la Poiana Braşov a fost delir în momentul în care şi-a făcut apariţia senegalezul.
„E o mare figură N'Doye, n-ai ce să zici. Toţi jucătorii au explodat când l-am adus în cantonament. Era o bucurie generală, ca atunci când s‑au întors acasă ziariştii ţinuţi ostatici în Irak. I-am zis însă să se cuminţească şi să lase caterinca. Oricum, o lasă el mai moale forţat, pentru că la Vaslui se dă stingerea repede. Nu mai