Candidatul conservator proeuropean Sauli Niinisto se clasa, cu 40 la sută din voturi, pe primul loc în urma primului tur al scrutinului prezidenţial din Finlanda, duminică, după numărarea voturilor exprimate în avans, a anunţat Ministerul Justiţiei.
După numărarea a 1,38 milioane de voturi, dintr-un total de 4,4 milioane de alegători, Niinisto obţine 40 la sută din sufragii, candidatul de centru Paavo Vayrynen 17,8 la sută, ecologistul Pekka Haavisto 14,7 procente şi naţionalistul Timo Soini 9,5 la sută, potrivit ministerului.
Dacă aceste rezultate se vor confirma, Niinisto se va confrunta cu Vayrynen, la 5 februarie, în cel de-al doilea tur de scrutin, în urma căruia va fi desemnat succesorul preşedintei social-democrate Tarja Halonen, foarte populară, care îşi încheie cele două mandate succesive de şase ani.
Niinisto şi-a axat campania pe apărarea rolului Finlandei în Uniunea Europeană şi în particular în zona euro. Din contră, Vayrynen a propus un program eurosceptic.