Anul trecut, organizarea Forumului Economic Mondial de la Davos a costat 156 de milioane de dolari. Veniturile încasate au fost de 157 de milioane de dolari. Deci cei din spatele evenimentului nu o fac pentru profit. Mai degrabă, pentru putere.

Dacă privim la discuţiile ce au avut loc anul trecut şi la ce s-a întâmplat de atunci, înţelegem care este toată agitaţia legată de Forumul Economic Mondial de la Davos.

De la „noua realitate" la „marea transformare"

Iarna trecută, discuţiile s-au reunit sub tema centrală „Norme comune pentru noua realitate". S-a împământenit noţiunea de „revenire în două viteze", pentru a defini diferenţa dintre economia dezvoltată „anemică" şi statele emergente puternice. Cele mai dezbătute probleme „de culise" (pentru că organizatorii se asigură că până şi ceea ce se discută neoficial este verificat) au fost decizia SUA de a tipări şi injecta bani în economie pentru stimularea şi manipularea cursului de schimb al yuanului, moneda naţională a Chinei, de către Beijing pentru a-şi încuraja exportatorii.

Problemele Europei şi ale băncilor, prevăzute

Existau însă voci (Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza, sau Joseph Stigliz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie) care propovăduiau căderea Europei prin măsurile de austeritate şi avertizau că ajutoarele de urgenţă acordate Greciei nu sunt suficiente şi amână doar inevitabilul. „Nimeni nu va îndrăzni să folosească acel cuvânt care începe cu «D» (default, intrare în incapacitate de plată - n.r.), dar vom vorbi despre restructurarea datoriilor unor ţări", spunea atunci Nariman Behravesh, economist-şef al IHS Global Insight.

Câteva luni mai târziu, Portugalia devenea al treilea stat din zona euro ce era salvat de UE şi de FMI de la colaps, iar Grecia cerea un nou împrumut de urgenţă.

Similar, în discuţiile despre noua realitate s-au „rătăcit"