Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCIB în misiune economică, în India

Publicat in Curierul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Sorin Dimitriu, a avut, vineri, o întrevedere cu Excelenţa Sa Manimekalai Murugesan, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Indiei în România, aflat la începutul mandatului în ţara noastră. În cadrul întâlnirii, preşedintele CCIB a subliniat că, deşi în prezent schimburile comerciale româno-indiene sunt modeste, există un potenţial important în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări. Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a afirmat că semnarea unor protocoale cu camere de comerţ din India în baza cărora să fie organizate forumuri economice şi de investiţii reprezintă un model utilizat cu succes de Camera bucureşteană în cadrul strategiei sale de relaţii externe. În opinia preşedintelui CCIB, o altă formulă care poate conduce la majorarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări o constituie deschiderea unei reprezentanţe a CCIB în India, dublată de o expoziţie permanentă cu produse româneşti. De asemenea, Sorin Dimitriu a subliniat că această soluţie şi-a dovedit viabilitatea în Emiratele Arabe Unite, ţară în care a fost deschisă prima reprezentanţă a CCIB în anul 2011, în 2012 urmând a fi deschis încă un birou de reprezentare al Camerei bucureştene în R.P. Chineză, la Beijing.

Printre domeniile în care cele două comunităţi pot colabora, preşedintele CCIB a evidenţiat sectorul industrial, firmele din ţara noastră putându-se implica în modernizarea, retehnologizarea şi creşterea capacităţilor de producţie ale complexurilor industriale construite de specialiştii români în India; industria de prelucrare a produselor agroalimentare; cercetarea (sectorul aeronautic, electrotehnic, nanotehnologii) şi, nu în ultimul rând, zona universitară. În opinia Excelenţei Sale Manimekalai Murugesan, pe lângă domeniile prezentate de preşedintele CCIB, există

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 30 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 41 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 52 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°