Pentru primele două grupe, A şi B, prima fază s-a încheiat.În prima, Danemarca şi-a continuat parcursul modest şi a cedat a doua partidă în compania Poloniei,dar continuă încă în grupele principale fără nici un punct,cu şanse minore la o medalie. Surpriza turneului este Serbia, formaţia gazdă,care a reuşit să ajungă în grupele principale cu maximum de puncte, cu şanse mari de a prinde careul de aşi. Fără să forţeze şi menajindu-şi principalii jucători, Serbia a terminat la egalitate cu Slovacia. În grupa B, Germania şi-a revenit ca un boxer din pumni şi după înfrângerea surprinzătoare din prima rundă în faţa Cehiei, a învins în următoarele două jocuri şi a terminat pe primul loc, iar în grupa principală pleacă cu punctaj maxim.
“Cocoşii” şi-au cam
luat gândul
de la titlul european
După ce Danemarca a ajuns în grupele principale fără puncte,iată că şi principala favorită Franţa,încoronată cu cele trei titluri,olimpic,mondial şi european, a cam obosit şi a pierdut al doilea meci din acest turneu ,de data aceasta în faţa Ungariei,după ce nu a ştiut să gestioneze repriza secundă. Franţa a rămas fără şanse de a pătrunde în semifinale!.În schimb Croaţia şi-a respectat blazonul, a învins Norvegia şi a pătruns cu punctaj maxim în grupa a II-a principală,alături de cea mai în formă echipă a momentului, Spania, cu care s-a întâlnit aseară după închiderea ediţiei.
Rezultatele rundei a III-a şi clasamentele în grupe.
Grupa A: Polonia- Danemarca 27-26 (10-14); Serbia- Slovacia 21-21 (13-6).
1. Serbia 3 2 1 0 67-61 5
2. Polonia 3 2 0 1 86-72 4
3. Danemarca 3 1 0 2 78-76 2
4. Slovacia 3 0 1 2 70-92 1
Grupa B: Germania- Suedia 29-24 (20-15); Cehia- Macedonia 21-27 (12-12)
1. Germania 3 2 0 1 77-74 4
2. Macedonia 3 1 1 1 76-71 3
3. Suedia 3 1 1 1 83-84 3
Grupa C: Spania- Rusia 30