Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poloiștii au pierdut din nou la CE: 9-10 cu Germania

Publicat in Adevarul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Echipa de polo a României nu reușește să iasă din pasa proastă în care se află. Astăzi, ea a pierdut (9-10) și partida cu Germania, terminând pe ultimul loc în grupa B a Campionatului European de la Eindhoven.

”Tricolorii” au terminat în avantaj doar repriza a doua, însă n-a fost suficient pentru a reveni după debutul mai slab de meci: 2-4, 3-2, 2-2, 2-2. Golurile echipei pregătite de Kovacs Istavan au fost marcate de Diaconu (3), Radu (2), Kadar (2), Iosep și Ghiban.

România a înregistrat cinci eșecuri în tot atâtea meciuri disputate până acum la CE, în precedentele jocuri pierzând în fața Croației (7-10), Spaniei (10-12), Muntenegrului (8-11) și Serbiei (5-14). Ea va juca pentru locurile 7-12, cu formația de pe locul 5 din grupa A, adică Macedonia, care a pierdut (9-10) ultimul joc din serie, cu Olanda. Disputa va avea loc miercuri și România are nevoie de victorie pentru a juca pentru locurile 7-8, cele care asigură prezența în turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra (turneul va fi organizat în aprilie, la Edmonton).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 53 minute
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 3 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°