Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Yemenului a renunţat la putere după 33 de ani

Publicat in Adevarul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Preşedintele Ali Abdullah Saleh a părăsit duminică Yemenul, nu înainte de a cere iertare poporului pentru toate greşelile pe care le-a făcut în cei 33 de ani de guvernare. Saleh va rămâne preşedinte al statului yemen până pe 21 februarie, atunci când se vor organiza alegeri.

"Le cer iertare compatrioţilor mei, femei şi bărbaţi, pentru orice greşeală pe care am comis-o de-a lungul celor 33 de ani petrecuţi la putere", a spus Saleh în mesajul său de despărţire, transmis de agenţia oficială Saha. În acelaşi mesaj, preşedintele a menţionat că pleacă în Statele Unite pentru a-şi trata arsurile pe care le-a suferit în iulie anul trecut, atunci când a fost victima unui atentat.

"Mă voi întoarce la Sanaa ca şef al Partidului Congresul General al Poporului", a mai spus Saleh în mesaj. Potrivit unor surse, preşedintele se va întoarce în Yemen pentru a face schimbul de putere, dar asta se va întâmpla după alegerile din 21 februarie. Cel mai probabil, succesorul lui Saleh va fi vice-preşedintele său, Abd-Rabbu Mansour Hadi. Acesta din urmă îndeplineşte atribuţiile şefului statului până la alegerile prezidenţiale.

Arabia Saudită, împreună cu celelalte monarhii petroliere din Peninsula Arabă, au elaborat un plan care presupune demisia lui Saleh în schimbul imunităţii. Yemen a votat o lege speciala care îi asigură imunitatea lui Saleh. Această decizie a nemulţumit mii de oameni, care au ieşit în stradă şi au cerut ca preşedintele să fie judecat pentru uciderea a sute de manifestanţi, dar şi pentru aducerea ţării în prag de război civil.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean care a declarat legea marțială și pe care parlamentarii l-au sfidat

HotNews acum o ora
Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean, a decretat marți legea marțială. Un procuror care a fost ales președinte în mai 2022 cu o diferență mai mică 1% de contracandidatul său, Lee Jae-myung, Yoon Suk Yeol a devenit din ce în ce mai nepopular, în t

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 3 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 2 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Marcel Ciolacu, reacție după postarea „România va fi parte a Rusiei” de pe un cont asociat cu Dughin: „România nu poate avea un viitor alături de Rusia!”

HotNews acum 5 ore
Postarea de pe contul de X atribuit ideologului lui Putin demonstrează „tuturor de ce regimul putinist este o amenințare la adresa democrației”, transmite premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook. „România nu poate avea un viitor alături

România, condamnată la CEDO într-un caz de distribuire de fotografii intime / Dosarul deschis în urma plângerii unei tinere de 18 ani a fot închis pe prescripție

G4Media acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a sancţionat un bărbat care a publicat online fotografii intime ale fostei sale partenere, relatează AFP, transmite Agerpres. Instanţa europeană a condamnat astfel R

Opt percheziții în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, într-un dosar de evaziune privind activitatea de ride-sharing

Libertatea acum 3 ore
Procurorii DNA au descins, marți, la opt adrese într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală. Faptele ar fi fost săvârșite, în perioada 2023-2024, și au legătură cu activitatea de ride-sharing a unor societăți comerciale, informează

Negocieri pentru viitorul guvern: Prima întâlnire a liderilor PSD, PNL, USR, UDMR, în încercarea de a forma o majoritate

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Elena Lasconi, Kelemen Hunor și reprezentanți ai minorităților naționale vor avea miercuri prima întâlnire, după alegerile parlamentare în urma cărora cele trei partide ale dreptei naționaliste radicale au adunat peste

Pericol iminent la Maternitatea Odobescu din Timișoara. O bucată de tavan a căzut într-o clădire cu 150 de paturi VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
O bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a prăbuşit, iar opt bebeluşi din Clinica de Neonatologie au fost transferaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. Incidentul a avut loc duminică, 1 decembrie, la Secţia Neonatologie, în

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

6°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°