Toţi cei 68 de instructori de schi şi cei 24 de instructori de snowboard erau ocupaţi ieri la prânz, astfel că au fost nevoiţi să refuze numeroşi doritori.
Zăpada din belşug şi starea foartă bună a pârtiilor din staţiunea braşoveană a adus la munte, în acest weekend, zeci de mii de turişti. Ieri la prânz, pârtiile erau pline de iubitori ai sporturilor de iarnă. „E o zi excelentă pentru schi. Zăpada este perfectă, are aproape un metru sus pe Postăvaru şi 80 centimetri jos, cu suport de la instalaţiile de zăpadă artificială. Toate pârtiile au fost deschise şi se schiază în condiţii foarte bune. Sunt foarte-foarte mulţi turişti, este una din cele mai pline zile din acest sezon, şi cred că din ultimele cinci sezoane”, ne-a declarat Emil Fărcăşanu, şef instructor schi.
Asta o dovedeşte şi numărul mare de persoane care au solicitat lecţii de schi sau snowboard. Toţi cei 68 de instructori de schi şi cei 24 de instructori de snowboard erau ocupaţi duminică la prânz, astfel că au fost nevoiţi să refuze numeroşi doritori. Cei care au fost de acord s-au reprogramat pentru seară pe nocturnă. „De luni până vineri muncă. Măcar în weekend să ne distrăm. E foarte frumos şi ne bucurăm că ninge”, ne spune o turistă.
Potrivit instructorilor de schi, au fost doar câteva minore fără urmări grave. Printre ele s-a numărat şi incidentul în care personajul principal a fost George Copos, acţionarul majoritar al FC Rapid. Acesta nu s-a rănit grav, având doar o luxaţie la picior. „Au fost două sau trei incidente şi acelea doar luxaţii – nimic grav. Pârtiile sunt foarte bune şi cred că accidente vor fi din ce în ce mai puţine”, precizează Fărcăşanu.
Circulaţia pe Drumul Poienii a fost îngreunată din cauza numărului mare de autoturisme, astfel că poliţiştii au fost nevoiţi să intervină pentru că parcările erau deja supraaglomerate. Toţi cei 68 de instructori de schi