Fosta capitală a Germaniei de Vest, Bonn, a decis să permanentizeze ‘parcometrele’ instalate în cadrul unei iniţiative a municipalităţii de taxare a prostituţiei şi care au adus în 2011 venituri de 250.000 de euro, relatează AFP.
Aceste dispozitive, care oferă tichete şi care seamănă cu cele folosite în mod obişnuit de şoferi, au fost instalate la începutul lui 2011. Primăria a justificat instalarea lor prin faptul că era mai dificilă impozitarea prostituatelor care fac trotuarul decât a celor care îşi exercită meseria în stabilimente speciale. Prostituatele din Bonn trebuie să plătească şase euro pentru noaptea de lucru, indiferent de numărul de clienţi. Tichetul este valabil începând de la opt seara până a doua zi dimineaţa la ora şase. În caz de fraudă, ele primesc un avertisment, iar apoi sunt pasibile de amendă. Înainte de impunerea taxei municipale pe prostituţie, serviciul fiscal al oraşului miza pe încasări de 300.000 de euro, însă acest obiectiv a fost revizuit în scădere în luna martie, la 200.000 de euro. ‘Cu 250.000 de euro, suntem mulţumiţi şi, prin urmare, vom continua cu această taxă‘, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a municipalităţii.
Primăria recunoaşte într-un comunicat că acest nivel al încasărilor necesită ‘controale intense la faţa locului’, însă purtătoarea de cuvânt a municipalităţii a precizat că aceste controale ‘sunt amortizate’ prin venituri. Încasările din această taxă reprezintă o picătură de apă în bugetul oraşului, care se ridică la 1,2 miliarde de euro pentru anii 2011 şi 2012.
Municipalitatea estimează la circa 200 numărul de femei care lucrează ocazional ca prostituate pe străzile din Bonn şi la circa 20, în medie, numărul prostituatelor care lucrează regulat. Prostituţia este o activitate legală în Germania.
Fosta capitală a Germaniei de Vest, Bonn, a decis să permanentizeze ‘parcometrele’ ins