Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţii economici care nu curăţă zapada şi gheaţa din faţa sediilor riscă sancţiuni financiare

Publicat in Adevarul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Dacă un trecător alunecă în preajma vreunui oficiu şi se alege cu traume, patronul este obligat să-i plătească despăgubiri.

Cei circa 500 de măturători care lucrează în Chişinău nu reuşesc să curăţe la timp gheaţa formată pe trotuare. Din acest motiv edilul Capitalei a decis că şi agenţii economici trebuie să se implice în procesul de salubrizare. „Ca oraşul să arate bine ar fi nevoie de circa 3.000 de persoane care zilnic să curăţe străzile", susţine viceprimarul Vlad Coteţ. Şi pretorul sectorului Centru, Vladimir Şarban, consideră că sunt prea puţin angajaţi în acest domeniu.

„Din 269 de persoane care trebuie să se ocupe de salubrizare în sectorul Centru, în prezent avem doar 90. Evident, aceşti oameni nu reuşesc să execute toate muncile în timp-record", a spus pretorul. Şarban a explicat că din banii alocaţi din bugetul local pentru salariile măturătorilor, dacă ar angaja un număr suficient de lucrători, le-ar putea plăti doar câte 700 de lei pe lună. „Suntem nevoiţi să le dăm oamenilor sarcini cât pentru patru ca să-i putem remunera cu câte 2.000 de lei", a menţionat pretorul.

Măturătorii se plâng, totodată, că au salarii prea mici. „Încep lucrul la cinci dimineaţa şi muncesc până înserează de-a binelea. Cu toate acestea, primesc o leafă de până la 2.000 de lei. Nu am ce face. De 40 de ani mătur străzile Chişinăului", ne-a mărturisit Ana Mamaeva, angajată în sectorul Râşcani.

Edilul dă vina pe soartă

„Trebuie să ne ducem crucea ţinând cont de bugetul pe care îl avem", a replicat Dorin Chirtoacă. Primarul a propus ca la curăţarea străzilor să fie implicaţi şi agenţii economici care vor trebui să aibă grijă de terenurile adiacente. „În cazul în care o persoană lunecă lângă un oficiu, agentul economic trebuie să plătească chletuielile de spitalizare. Cel puţin aşa se practică în ţările europene", a spus Chirtoacă. „Noi facem curăţenie în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 48 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 21 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 12 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 2 ore
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 33 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°