Interdicţia importurilor de ţiţei din Iran este o sancţiune îndelung discutată la nivel european şi internaţional. Un embargo ar reprezinta ultima şi cea mai serioasă măsură care ar putea împiedica escaladarea conflictului diplomatic într-unul militar. Care vor fi însă efectele reale ale unei interdicţii pe contractele petroliere ale Teheranului?
Conform discuţiilor anterioare la nivel de miniştri de Externe, sancţiunile ar trebui să intre în vigoare imediat. Pentru contractele petroliere aflate deja în derulare, termenul de încetare a acestora ar urma să fie stabilit pentru 1 iulie. UE vrea să arate că este hotărâtă să menţină această poziţie, până când Iranul se va conforma cu cerinţele AIEA şi ale comunităţii internaţionale privind transparentizarea programului său atomic.
Mişcarea vine după ce Trezoreria SUA a impus sancţiuni Băncii Centrale Iraniene, având în vedere că importurile americane de petrol iranian sunt interzise de ani buni încoace. Aşadar, UE vrea să lovească Iranul unde-l doare mai tare. 60% din veniturile Teheranului provin din exportul de petrol. UE furnizează, în prezent, 17% din aceste venituri.
Poziţia europeană nu este însă unitară în această chestiune. Deşi toate statele sunt de acord cu necesitatea unor sancţiuni mai dure pentru a evita un conflict militar, unele dintre ele acuză dificultăţi economice posibile în urma unei interdicţii de import. Grecia, de exemplu, argumentează că este într-o poziţie vulnerabilă, din cauza condiţiilor de plată extrem de favorabile pe care le are cu Iranul. Într-o situaţie asemănătoare sunt Italia şi Spania. Ţările şi-au manifestat îngrijorările, dar în contextul în care tocmai ele sunt percepute drept leagănul crizei din zona euro, în plan politic au foarte puţine de spus.
Efectul advers
În ciuda argumentului că embargoul petrolier ar fi ultima şansă de evitare a
