Urmări ale unui accident, boli sau a ale unei intervenţii chirurgicale, cicatricile sunt considerate stigmate cutanate care creează un defect estetic și uneori funcțional. Sursa: Hepta
Corectarea lor este asociată de cei mai mulţi dintre noi cu operaţii estetice costisitoare. Specialiştii în dermatologie estetică oferă însă câteva soluţii non-chirurgicale care vă pot reda aspectul neted al pielii.
Ce defecte pot fi corectate
Aspectul cicatricilor rămase după operații este diferit de la o persoană la alta şi depinde de cele mai multe ori de reacția pielii la actul chirurgical, spun medicii. Astfel pot să apară cicatrici care se ridică peste marginea tăieturii şi ies în relief ca un cordon roșu, zone de retragere și de volum mărit al pielii sau zone cu aspect atrofic, alb pergamentos. Astfel de defecte se pot corecta prin terapii cu laser sau injecţii cu botox.
„În tratarea cicatricilor folosim mai multe feluri de lasere ultraperformante care regenerează și netezesc pielea sau reduc culoarea vineție din cicatricea activă. De asemenea, cu ajutorul toxinei botulinice putem să limităm tracțiunea din zona cicatriceală, să dăm volum unei zone sau dimpotrivă să aplatizăm și să înmuiem cicatricea”, explică Mihaela Leventer, medic dermatolog la Clinica „Dermastyle” din București.
Trei tipuri de intervenţii
Procedurile prin care se realizează estomparea cicatricilor sunt de trei tipuri: injectarea cu medicație specifică, dermabraziuna (îndepărtarea stratului superficial al pielii, urmată de apariția unui nou strat) şi excizia urmată de reașezarea corectă a straturilor pielii și de terapie laser.