După trei zile cu două antrenamente zilnice, FC Viitorul Constanţa va susţine marţi, de la ora 17.00, la baza sportivă Arcadia, primul meci de verificare în cantonamentul din Antalya.
Adversara formaţiei pregătite de Cătălin Anghel va fi formaţia maghiară, Ferencvaros Budapesta, informează academiahagi.ro.
Cu 28 de titluri naţionale, 20 de Cupe ale Ungariei, o Cupă a Oraşelor Târguri în 1965 şi finalistă a Cupei Cupelor în 1975, Ferencvaros Budapesta este cea mai titrată echipă din istoria Ungariei. Supranumită "Vulturii Verzi", Ferencvaros a evoluat neîntrerupt pe prima scană a fotbalului maghiar de la ediţia inaugurală, din 1901, şi până în 2007, când a fost retrogradată pe baza criteriilor financiare. Între timp, Ferencvaros a revenit în prima ligă şi ocupă în prezent locul 9 la jumătatea întrecerii.
Sosit duminică după-amiază în cantonamentul Viitorului, Nicolae Dică a efectuat luni primele antrenamente sub comanda lui Cătălin Anghel. Dimineaţă a fost un antrenament fizic, de acumulare, în vreme ce după-amiaza a fost destinată şedinţei tehnico-tactice.
În afara meciului de marţi cu Ferencvaros, FC Viitorul va mai susţine alte trei meciuri de verificare în cantonamentul din Antalya. Liderul Seriei I al Ligii a II-a va întâlni pe NK Split (Croaţia, locul 3 în prima ligă, 27 ianuarie) şi pe Tavria Simferopol (Ucraina, locul 7 în prima ligă, 29 ianuarie). Ambele întâlniri se vor disputa în cadrul turneului "Antalya Trophy Cup". Pe 2 februarie, FC Viitorul va disputa finala mare, finala mică sau întâlnirea pentru locurile 5-6 la "Antalya Trophy Cup" contra lui U. Cluj, Sturm Graz sau Inter Baku.