La aproape 20 de ani de la momentele de glorie de la barcelona, în care a adus Moldovei primul aur olimpic la haltere, Tudor Casapu speră ca cineva din discipolii lui îi va repeta isprava. Fostul mare sportiv vine zilnic la şcoala de haltere, încercând să „prindă" focul din privirea viitorilor campioni.
„Adevărul": Acum aproape două decenii aţi provocat o bucurie de nedescris tuturor moldovenilor, urcând pe prima treaptă a podiumului de premiere al Olimpiadei de la Barcelona. Cât de des vă aduceţi aminte de acest moment?
Tudor Casapu: Nu pot să nu mă gândesc la fiecare antrenament că de 20 de ani încoace niciun sportiv din Moldova nu a mai cucerit o medalie olimpică. Cel mai frumos cadou pentru mine ar fi ca un halterofil moldovean să vină de la Olimpiada de la Londra cu o medalie de aur.
Unde v-aţi pregătit pentru prestaţia de „aur" de la Jocurile Olimpice de acum 20 de ani?
La Barcelona, pentru prima şi ultima oară, noi am participat în cadrul unei selecţionate unite a Comunităţii Statelor Independente. Deci şi pregătirea a fost centralizată la bazele olimpice din Podolsk şi Mîtişci (ambele din Rusia), Feodosia (Ucraina) şi altele. Se investea foarte mult în sport şi halterofililor nu le lipsea nimic.
Cât timp v-aţi aflat în selecţionata URSS şi care au fost cele mai importante rezultate pentru dumneavoastră?
Până la Barcelona cel mai bun rezultat îl înregistrasem la Cupa Uniunii Sovietice, în 1984, în categoria de până la 67,5 kilograme. Atunci am şi fost inclus în echipa unională, fiind convocat până la finele olimpiadei spaniole. În 1987 am trecut la 75 de kilograme, proba care mi-a adus cele mai frumoase rezultate, inclusiv la Mondiale şi la Olimpiadă. În 1990 am devenit campion mondial şi am înregistrat un record al URSS la „aruncat", iar în `92 am plecat la Barcelona.
Bănuiesc că nu
