* bătrâna a ars de vie, după ce casa i-a fost cuprinsă de incendiu, iar tavanul în flăcări s-a prăbuşit peste ea
Sfârşit groaznic pentru o bătrână de 69 de ani, domiciliată pe Str. Cavaleriei din Brăila. Un incendiu deosebit de violent a izbucnit în seara zilei de vineri, 20 ianuarie, din cauza jarului căzut din sobă. Femeia se afla în încăperea cuprinsă de foc şi n-a reuşit să iasă afară, deoarece tavanul s-a prăbuşit peste ea, prinzând-o într-o terifiantă capcană a morţii. Când au sosit pompierii era deja prea târziu. Bătrâna fusese pur şi simplu carbonizată.
Nu este prima dată când locuinţa în cauză a luat foc. În urmă cu doar o lună de zile, pompierii au mai fost chemaţi să intervină la aceeaşi adresă, pentru stingerea unui incendiu. Atunci, urmările au fost minore. De această dată, însă, proprietara şi-a pierdut viaţa, iar casa a fost distrusă aproape în totalitate.
Din câte povestesc vecinii, victima, Natalia C., era mare consumatoare de băuturi alcoolice. Aceasta locuia împreună cu un concubin în vârstă de 64 de ani, cu care se îmbăta frecvent. Casa se afla într-o stare mai mult decât deplorabilă. De altfel, se pare că incendiul de vineri s-a produs deoarece uşiţa sobei căzuse de mai multă vreme din balamale şi nimeni nu se obosise să o repare. Din acest motiv, pe pardoseală a căzut jar încins, de la care focul s-a întins cu repeziciune. Este foarte posibil ca proprietara să se fi aflat în stare de ebrietate, astfel că a reacţionat foarte greu, fiind surprinsă în cele din urmă de tavanul în flăcări, ce s-a prăbuşit peste ea. * bătrâna a ars de vie, după ce casa i-a fost cuprinsă de incendiu, iar tavanul în flăcări s-a prăbuşit peste ea
Sfârşit groaznic pentru o bătrână de 69 de ani, domiciliată pe Str. Cavaleriei din Brăila. Un incendiu deosebit de violent a izbucnit în seara zilei de vineri, 20 ianuarie, din cauza j