Ministrul Teodor Baconschi a declarat la Bruxelles, după ce a aflat de demiterea sa, că trebuia să fie la Consiliul pentru Afaceri Externe şi nu la Biroul Permanent Naţional al partidului, că nemulţumirile din stradă au arătat şi „un deficit de dialog" între cetăţeni şi clasa politică, că nu îşi reproşează nimic din activitatea sa şi că singurul dosar diplomatic care nu a avut succes, aderarea la Schengen, a fost unul „supralicitat".
„Nu pot specula pe marginea unor dedesubturi care îmi scapă, dar ştiu că singurul punct negativ din acest bilanţ a fost acest dosar supralicitat, Schengen. Am ajuns, printr-un travaliu diplomatic, la punctul în care doar Olanda se opune. Consensul e blocat de un singur stat membru", a spus Baconschi care a punctat faptul că opoziţia Ţărilor de Jos se leagă de Justiţie, un alt dosar, aflat în proces de reformă. Baconschi a mai precizat că aderarea României la Schengen ar fi fost complicată şi de evoluţiile din Primăvara Arabă care a avut drept consecinţă reforma spaţiului fără frontiere.
"Dincolo de tapajul retoric şi de exagerările specifice politicienilor români era de datoria mea să fiu aici şi nu l-a BPN", a mai spus Baconschi, după ce precizase că nu are informaţii ca în biroul politic să se fi exprimat nemulţumiri la adresa sa.
Ministrul de externe Teodor Baconschi a fost demis astăzi, prin telefon, de premierul Emil Boc, în urma unei postări de pe blog, în care vorbeşte despre protestele de stradă ca despre "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii". Alegerea, mai spune Baconschi, diplomat de carieră, o va face "România care munceşte" şi nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată".
"Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar p