Și altul în care a umflat buzunarele politrucilor
+ Click pe grafic pentru mărire +
În sfârșit, legea sănătății are șanse să intre într-o dezbatere adevărată, dar primul eșec nu înseamnă că privatizarea trebuie abandonată cu totul.
Privatizarea serviciilor de urgență ar fi complicată din mai multe motive:
1. Spre deosebire de cazul spitalelor, în cazul urgențelor nu pacientul alege furnizorul de servicii și “dispeceratul”. Deja, cel mai important avantaj al competiției libere dispare.
2. Urgențele nu ar fi plătite de casele private de asigurări, capabile să introducă un filtru suplimentar, ci “de la buget”. Dispare și al doilea avantaj al competiției libere.
3. Însă, cel mai important lucru este că sistemul de acum funcționează bine, iar o schimbare ar presupune prea multe riscuri, fie că sunt de concept fie de aplicare. Cât timp, lucrurile funcționează eficient, deschiderea pieței urgențelor nu e o – pardon – urgență.
Înseamnă asta că toate serviciile private finanțate public ar fi dăunătoare? Argumente pro și contra sunt multe, dar exemple sunt puține.
Unul este stomatologia. Aici, costurile per medic sunt de patru ori mai mici decât în sistemul public iar câștigurile – de două ori mai mari. Raportul de eficiență de unu la opt nu poate fi justificat doar prin presupusa “complexitate” a intervențiilor din sistemul public. Însă stomatologia nici nu are pretenția de “universalitate”. Cu siguranță, într-un sistem de de decontări prin casa de sănătate ar fi ajuns să coste mai mult
Iată însă un studiu de caz destul de puțin cunoscut: În 2004, a început liberalizarea serviciilor de dializă, adică au fost acceptați operatori privați la decontare. Prețurile au scăzut de la 140 de euro pentru o ședință de hemodializă la doar 110, adică cu mai mult de 20%. Calitatea serviciilor a crescut incredibil. Apoi, din 2005 până acum, p
