Cam aşa s-ar putea traduce toată povestea legată de scumpirea serviciilor de apă-canal prestate de Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila. Care scumpire nu este deloc mică, ci de 40%, şi care s-a făcut cam pe blat, fără o informare prealabilă a consumatorilor.
Da, poate că s-a spus ceva, la inaugurarea staţiei de epurare, dar asta nu înseamnă o informare publică şi mai ales eficientă, în adevăratul sens al cuvântului, în era comunicaţiilor. Dacă într-adevăr Primăria şi Compania de Utilităţi ar fi vrut cu adevărat să aducă la cunoştinţa publicului mica mare scumpire, ar fi reuşit, astfel încât nimeni să nu fie luat prin surprindere. De-aia s-au inventat e-mailul, comunicatele, site-urile, internetul, presa...
Dar memorabilă rămâne explicaţia primarului Aurel Simionescu: nu s-a scumpit apa, ci canalizarea. Deci nu-i chiar aşa mare lucru că valoarea facturilor de apă-canal este cu 40% mai mare. După cum a fost formulată, motivarea se încadrează perfect în spiritul românesc: nu este scumpă construcţia autostrăzilor, scump este asfaltul. De-aia avem cel mai mare preţ mediu pe kilometru de autostradă din lume. Nu este scumpă deszăpezirea, ci închirierea utilajelor. Nu costă cine-ştie-ce Loganurile cumpărate pentru Poliţie, ci doar girofarurile sunt scumpe, ca şi cum ar fi poleite cu aur. Nu costă mai nimic imprimantele achiziţionate de stat, pe bani publici, ci cartuşul de cerneală. Şi tot aşa, exemplele ar putea curge la infinit.
Că tarifele pentru serviciile prestate de Compania Dunărea urmau să se majoreze, după inaugurarea staţiei de epurare, era oarecum de aşteptat. Aşa cum şi taxele de autostradă par iminente, pentru cei care vor circula pe viitoarele tronsoane ce se vor da în folosinţă în anii următori (din fericire, dacă se poate spune aşa, la cum se lucrează la ele, aceste taxe nu vor deveni prea curând realitate).
Şi totuşi,
