An cu dublă semnificație pentru evocarea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Se împlinesc 160 de ani de la nașterea acestuia și, totodată, este marcat un veac de la dispariția lui.
Manifestările dedicate „anului Caragiale" vor fi deschise, însă, prin comemorarea lui nea Iancu, trecut în neființă pe 30 ianuarie 1912. În acest sens, la sfârșitul lunii, va fi organizat un program special de spectacole, la Teatrul Toma Caragiu.
Manifestărilor dedicate lui Caragiale se vor desfășura după următorul orar:
30 ianuarie 2012
10.30 - depunere de flori la monument și evocarea personalităţii lui I.L.Caragiale.
11.15 - foyerul Teatrului - prima zi a emisiunii filatelice cu un plic filatelic aniversar I.L.Caragiale - 160 de ani de la naştere
- acordarea de către Consiliul Local şi Primăria Ploieşti a Premiului pentru cea mai reprezentativă lucrare din expoziţia „Caragiale în plastica contemporană"
11.30 - sala Teatrului - masa rotundă „Caragiale în permanentă actualitate" cu participarea lui Horia Gârbea, Gelu Negrea, prof. Nicolae Boaru şi Lucian Sabados.
12.30 - sala Teatrului - spectacol lectură Năpasta de I.L.Caragiale, regia Cristi Juncu, cu participarea actorilor Ioan Coman, Ada Simionică, Andi Vasluianu, Bogdan Farcaş.
14.00 - sala Teatrului - Premierea câştigătorilor concursurilor de creaţie şi interpretare dedicate lui I.L.Caragiale.
18.00 - foyerul Teatrului - prezentarea Ediţiei Opere integrale I.L. Caragiale, apărută sub egida Academiei Române, sub coordonarea acad. Eugen Simion
18.30 - sala Teatrului - spectacol de gală: „O noapte furtunoasă la 10 ani de la premieră", regia Lucian Sabados, scenografia Cosmin Ardeleanu, cu Niculae Urs, Mihai Coadă, Ioan Coman, Ionuţ Burlan, Dragoş Câmpan, Oxana Moravec, Ada Simionică, Aurel Anastasiu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe p