Dacă nu ar fi avut loc, se putea vorbi despre Oradea ca de o cetate locuită de fantome. Dar, pentru că au existat, protestele începute pro-Arafat şi continuate anti-preşedinte, Guvern, PDL şi chiar opoziţie au ţinut oraşul pe harta vie a ţării.
Anemice ori vehemente, sobre sau rizibile, parazitate de politicieni şi pornite contra tuturor, cu participanţi de soi sau din drojdia societăţii, cu intelectuali şi interlopi, demonstraţiile şi-au atins, totuşi, scopul: acela de a striga că aşa nu mai merge!
De la Arafat la Băsescu
Seria protestelor a început şi în Oradea, ca peste tot, pe reţelele de socializare. Vineri, 14 ianuarie, asistentul SMURD Mălin Vereş (foto) anunţa pe Facebook că sâmbătă va ieşi în faţa statuii lui Mihai Viteazul. "Nu instig la dezordine, dar sunt solidar cu Raed Arafat. Oradea nu trebuie să doarmă! Susţineţi SMURD, susţineţi-l pe Arafat!", îndemna Vereş.
Peste câteva ore, preşedintele îşi "retrăgea", surprinzător, proiectul legii care ar fi privatizat sănătatea publică, dar era prea târziu: bulgărele pornise la vale. Deşi asistentul SMURD spunea că nu va mai protesta deoarece "nu mai există motivul", alţi orădeni au făcut-o, considerând revolta justificată de prea multele abuzuri ale regimului. Primii au fost Adrian Dume, fost lider al studenţilor, şi succesorul său, Răducu Şerbănescu, care au sunat adunarea în Piaţa Unirii chiar vineri seară. "Acum ori niciodată! Jos tiranul!", cereau cei abia 15 protestatari pe care reuşiseră să-i mobilizeze.
A doua zi, mişcarea căpăta continuitate şi consistenţă, numărul protestatarilor atingând suta. Acţiunea părea să aibă şi un lider, pe Gheorghe Manicea, membru al asociaţiei revoluţionarilor din 1989, care adusese pancarte şi pentru alţii. Ceilalţi protestatari purtau coli A4, cerând aceleaşi lucruri: "Jos Băsescu!", "Jos Guvernul!". După o oră în care au dezbătut "situaţiunea
